Hotărâre cel puțin surprinzătoare a Comisiei de Disciplină din cadrul LPF! Ieri s-a decis că Steaua nu merită nicio etapă de suspendare după întâmplările din weekend, de pe stadionul Ghencea, când jucătorii Stelei și cei ai Ceahlăului au fost luați la țintă cu bulgări de zăpadă. Roș-albaștrii sunt obligați însă la plata unei sume de 60.000 de lei.
Zvonurile după această decizie nu au întârziat să apară, iar oameni apropiați Stelei au declarat că un aport important l-a avut șeful LPF, Mitică Dragomir, care a intervenit pentru ca roș-albaștrii să nu aibă terenul suspendat, în condițiile în care Gigi Becali tocmai s-a împăcat cu o parte din suporteri.Dialogul dintre latifundiarul din Pipera și Dragomir ar fi avut loc prin diferite persoane, din cauza faptului că telefonul lui Becali ar fi ascultat de DNA. Aceste lucruri sunt însă greu de dovedit.
Eugen Baciu a făcut show! Explicația dată de președintele Comisiei de Disciplină pentru decizia luată a fost una hilară. „Am considerat că sunt circumstanțe atenuante ca terenul Stelei să nu fie suspendat. Oficialii Stelei nu s-au gândit că suporterii vor folosi zăpada ca să arunce cu bulgări. Așa ne-au și spus, că aveau datoria să îndepărteze zăpada, dar nu s-au gândit”, a declarat Ion Neagu. Un episod comic s-a întâmplat în timpul ședinței Comisiei de Disciplină, când membrii s-au trezit cu Eugen Baciu intrând peste ei. „Jucătorul a avut și față de noi o atitudine nesportivă, intrând să ne spună că este aici, în timp ce noi eram în ședință. Asta ține de educație”, a conchis Ion Neagu.
„Eu l-am sunat pe Mitică, dar mai bine că nu mi-a răspuns. Cine știe, poate mă chemau ăștia iar la DNA pentru trafic de influență” Gigi Becali, finanțator Steaua
„Comisiile sunt independente, dar vă dați seama că s-au consultat cu Mitică Dragomir, care-i băiat deștept” Gigi Becali, finanțator Steaua
3 etape de suspendare a primit Baciu și 10.000 de lei amendă pentru gesturile obscene de la meciul cu Ceahlăul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER